Ganduri de iarna…

Posted On Ianuarie 28, 2010

Filed under Uncategorized

Comments Dropped leave a response

Ganduri de iarna

       Simti o mare goliciune atunci cand pierzi chiar si ceva ce nu a reusit sa devina al tau, te dor sufletul, inima, fiecare particica a trupului ce a simtit senzatia de bine, oare va trece sau ramane contopit in nimic? Nu am inca nici un raspuns la aceasta intrebare ori simt ca e mai bine asa, sa te simti impacata cu tine insati, mai ales cand nu te simti indatorata cu nimic sau poate cu multe? Numai intrebari retorice imi macina mintea si sufletul…As vrea sa ma trezesc intr-o zi si sa imi gasesc raspunsurile la toate aceste intrebari atat, nu cer multe pt ca nu pot pretinde sa obtin ceva asupra caruia sa nu am nici un drept, dar poate asa e cel mai bine, san nu pretind nimic!!Rezist oare atunci cand framantarile sufletului nu imi dau pace si ma chinuie fara nici o mila, gandindu-te cu ce am gresit, dar prea multe pretind, mai bine nu vreau sa aflu nimic, tot aceleasi simtaminte voi avea si tot eu voi fi…dar cel putin nu voi simti ca imi pierd identitatea oricare ar fi ea! Mai bine mereu aceeasi, intrebatoare si neinteleasa de cei ce nu isi pleaca atentia asupra esentei, prea multe lamentari, o sa folosesc doar cuvintele care nu starnesc furtuna in suflet, mi-e teama ca tot eu voi fi marinarul ambarcatiunii mereu aflata in valtoarea apei…a destinului! Si tot aceeasi voi ramane, cu nimic nu ma voi schimba, nici pt altcineva si poate nici pt mine insami, cine stie? Ma reintorc la ceva ce nu a reusit sa devina al meu sau poate in vise, dar si atunci simteam ca e prea frumos sa fie adevarat, doar e ceva intangibil, cel putin si-a castigat macar acest statut, nu pot spune ca nu e ceva nedefinit, o singura certitudine, ar trebui sa ma multumeasca! Cine sa fiu eu oare, ca sa pretind un lucru ce nu pare demn de mine sau cel putin asa a lasat impresia, oameni marunti cu suflete la fel de marunte, pot doar sa astern temerile mele, in cele din urma nimeni nu ma va consola, sau tot eu…Mereu neincrezatoare in propriile-mi forte, cat de mult pot sa pierd? Nu te poti simti sarac decat daca aici e implicat sufletul dar nu mai spun nimic, ma opresc putin, ca nimic nu poate fi mai rau decat propriile-ti framantari! As vrea macar sa aflu unde poti gresi atunci cand ai numai intentii bune, sau nimic din ceea ce faci nu iti e apreciat, ce mai conteaza atatea indoieli, tot catre nimic bun duc, asta e natura umana, sa ridice intrebari si apoi sa se piarda in ele, neintelegand nimic. Te nasti cu nimic, castigi cate putin si pierzi totul atunci cand mori, dar acel putin te mentine viu, dar mereu e putin, asa o spunem noi oamenii, cei mici si neintelesi, framantati de gandurile launtrice! Candva, undeva, sunt convinsa ca voi avea macar pt cateva clipe fericirea sublima, macar sa ma amagesc pot, dar totusi, de te poti amagi cu gandul ca te inalti sus si cobori rapus de orice deziluzie, cred ca ma pot gandi si la acea mica fractiune de secunda de fericire, e dreptul castigat prin suferinta traita, e al meu (e acel ceva/cineva),  stiam eu ca am ceva!

Hello world!

Posted On Ianuarie 12, 2010

Filed under Uncategorized

Comments Dropped 2 responses

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!